Ne vom deplasa pe o singură roată!

Minimalismul în materie de vehicule electrice este exprimat foarte bine de Solowheel – un dispozitiv portabil, pliant, cu o singură roată, ce s-ar putea dovedi foarte util pentru naveta zilnică sau pentru plimbări de week-end.Creat de compania Inventist, Solowheel este propulsat de un motor electric de 1.000 waţi, poate atinge o viteză maximă de 19 km/h şi, cu energia electrică acumulată într-o şedinţă de încărcare de 45 de minute, poate călători timp de două ore.Viteza este reglată prin modificarea poziţiei ocupantului (cînd acesta se înclină in faţă, viteza deplasării creşte, iar la înclinarea spre spate, viteza scade); menţinerea echilibrului este asigurată de o serie de giroscoape plasate în interiorul roţii.Solowheel poate urca pante cu înclinarea de până la 15 %, iar la coborâre, bateria reîncărcabilă litiu-ion recuperează energie.Vehiculul cântăreşte 9 kg, aşa că poate fi dus cu uşurinţă în casă sau în birou, odată ce utilizatorul a ajuns la destinaţie.

Solowheel va fi pus în vânzare în Marea Britanie începând din luna aprilie a acestui an, la preţul de 975 lire sterline – aproximativ 1.145 euro.

El este ursul Kung Fu

El este ursul Kung Fu (VIDEO)

Imginile în care un urs tibetan de la o grădină zoologică se joacă cu un băţ, au facut deja înconjurul lumii, milioane de oameni fiind uimiţi de dexteritatea incredibilă de care dă dovadă acest animal aparent greoi.

Cercetătorii nu au stabilit încă dacă comportamentul ursului este provocat de stresul captivităţii, plictiseală sau pur şi simplu animalul era bine dispus şi se juca. Imaginile sunt o dovadă în plus asupra inteligenţei, abilităţii şi inventivităţii de care dau dovadă urşii indiferent de specia din care fac parte.

P.S. Are propriul stil de lupta, stilul Fu-Thai.

Oraşele viitorului vor pluti şi vor fi imune în faţa cataclismelor

Oraşele viitorului vor pluti şi vor fi imune în faţa cataclismelor (FOTO)

Asemenea celor mai multe concepte, arată ca desprinse din filmele ştiinţifico-fantastice, însă metreopolele plutitoare propuse de arhitecţi pentru viitor ar putea reprezenta soluţia împotriva efectelor devastatoare ale catastrofelor naturale care, eventual, ne aşteaptă.

Incredibila structură propusă ca alternativă pentru oraşul viitorului are, ca standard, o înălţime de 365 de metri, acoperă o suprafaţă de 2,8 kilometri pătraţi şi poate suporta până la 40.000 de rezidenţi. De asemenea, dispune de tot ceea ce ne-am aştepta să găsim într-un oraş obişnuit – de la hoteluri şi magazine, până la cinematografe, şcoli şi spitale.

Proiectul desprins din „era spaţială” este echipat chiar şi cu grădini, cu lifturi speciale pentru deplasarea rapidă pe verticală, precum şi cu străzi rulante pentru pietoni. Îndrăzneţele planuri au fost inspirate şi întreprinse ca urmare a dezastrului provocat în 2005 de Uraganul Katrina în oraşul New Orleans.

Distrugerile au fost atât de mari atunci, încât comunitatea se află încă în proces de refacere. Iar acum, un grup de arhitecţi din Boston a pus la cale această propunere elaborată pentru un oraş plutitor, aşezat lângă ţărmul râului Mississippi şi care ar putea preveni o tragedie similară.

Intitulata „Habitatul Arcologic (arhitectura + ecologie) New Orleans”, sau NOAH, impozanta creaţie piramidală promite să facă faţă valurilor uriaşe permiţându-le să treacă prin chiar centrul său şi să îşi continue drumul. Dotată cu panouri speciale împotriva uraganelor, structura va putea suporta lovitura unei furtuni, cu un impact redus asupra comunităţii aflate la adăpost în interiorul său.

Super-oraşul va fi special proiectat încât să plutească într-o poziţie fixă, având dedesubtul său un bazin plin cu apă, având diametrul de 365 de metri şi mergând până la adâncimea de 75 de metri.

Tu stii ce este femeia?

E mama, iubita, amanta sau toate la un loc? E capabila sa omoare la fel de bine pe cat stie sa iubeasca? E inventatoare, sportiva sau conduce lumea? Daca vrei sa afli ce este femeia, Apropo.ro te invita la un maraton dedicat ei, de astazi si pana pe 28 martie!

Ce este femeia? Pentru unii barbati, femeia este doar un obiect sexual, o fiinta a carei menire este doar satisfacerea partenerului masculin. Pentru alti barbati, femeia este mama, icoana sfanta impregnata in sange, suflet si minte. Pentru multi, femeia este un mister aparte, care te ridica (uneori te si coboara), este inger si demon, iubita sau amanta, face gogosi delicioase sau boacane iremediabile. E asistenta medicala sau sofer de curse, e blonda sau bruneta, e ardeleanca sau dobrogeanca, e sarea si piperul.

Ei bine, femeia este mai mult decat atat, iar pentru a demonstra acest lucru, Apropo.ro lanseaza astazi un maraton dedicat femeii, maraton care va putea fi urmarit pana pe 28 martie, in sectiunea Apropouri. Primul subiect – „Ce este femeia” este o introducere in subiectul abordat in urmatoarea perioada si, pe langa o incursiune in varietatea de definitii mai mult sau mai putin amabile, va propune si un concurs atractiv, ale carui premii vor face orice user sa participe. Tu ce mai astepti, vrei sa stii „Ce este femeia”?

Marele arbore banian, record mondial de suprafaţă!

Marele arbore banian, record mondial de suprafaţă (FOTO)

Marele Arbore Banian, localizat în Grădinin Botanică Indiană Acharya Jagadish Chandra Bose, din Howrah, India, este cel mai mare copac din lume, ca suprafaţă pe care coronamentul său o acoperă. Se estimează că arborele are o vârstă de aproximativ 250 de ani şi o întindere de circa 14.500 de metri pătraţi (1,5 hectare).

Cu numărul său mare de crengi înfipte în pământ asemenea unor trunchiuri, Marele Arbore Banian pare a fi mai mult o pădure decât un singur copac. Interesant este că în prezent marele organism vegetal trăieşte fără trunchiul său principal, care a putrezit în 1925 şi a fost îndepărtat. Circumferinţa acestuia era de 1,7 metri şi avea o înălţime de 15,7 metri. Prezenta coroană a arborelui are o circumferinţă de un kilometri, iar cea mai mare înălţime până la care ajung ramurile sale este de aproximativ 25 de metri; nu mai puţin de 2880 de rădăcini aeriene (sau crengi înfipte în pământ) alcătuiesc acum fenomenalul copac indian.

Gasiti mai multe poze  aici.

Epava Titanicului “va dispărea în următorii 20 de ani”

Epava Titanicului se va transforma în nimic mai mult decât o pată de rugină pe fundul oceanului Atlantic în următorii 15-20 de ani, cred oamenii de ştiinţă, sceptici cu privire la posibilităţile de prezervare a vestigiului.

O specie nou descoperită de bacterie devoratoare de rugină consumă încet şi sigur cele 50.000 de tone de fier care mai intră încă în componenţa vasului de croazieră scufundat. Acum, experţii cred că grupul invaziv de microorganisme va provoca în cele din urmă descompunerea integrală a epavei aflate la o adâncime de 3.700 de metri în ocean.

Identificată prin teste ADN, bacteria – Halomonas titanicae – a fost descoperită în straturile de rugină care au acaparat metalul din structura Titanicului de-a lungul secolului care a trecut de la scufundarea sa în 1912. Aceste organisme ar consuma rugina şi implicit fierul de sub apele Atlanticului de Nord.

Bacteria a fost descoperită în rugina colectată de pe epavă de către o echipă de cercetători în 1991. Oamenii de ştiinţă au început analizarea lor în 1995, dar numai în ultimii câţiva ani tehnologia ADN a progresat suficient încât bacteria să fie izolată şi studiată plenar. Tendinţele ei distructive înseamnă că delicatele particule de rugină se vor dezintegra eventual în pudră fină amestecându-se cu sarea oceanului.

Efectele nocive ale telefoanelor mobile

Traim in era telecomunicatilor, iar asta ne afecteaza sanatatea intotdeauna intr-o mai mica sau mai mare masura. Calculatorul, telefonul mobil, cuptorul cu microunde, mp3-ul sunt toate aparaturi pe care astazi le consideram indispensabile, dar care au, se pare, unele efecte nocive asupra noastra.Totusi, alegem sa ignoram aceste pericole doar pentru ca nu ne putem imagina viata fara internet sau fara telefonul mobil.

Daca in privinta calculatorului, unele dintre efectele sale nocive au fost deja demonstrate, luandu-se masuri pentru diminuarea acestora, in privinta telefoanelor mobile lucrurile sunt neclare. Studiile specialistilor sunt inca in desfasurare. Testele pe animale, in special pe sobolani, arata o anumita nocivitate a radiatiilor asupra creierului. Totusi, nimic nu este sigur si asta pentru ca efectele pot aparea si se pot manifesta diferit de la o persoana la alta, timpul de reactie al radiatiilor fiind foarte mare.

Citeste mai jos riscurile la care se pare ca te expui atunci cand cel mai bun prieten al tau devine telefonul mobil:

1. Aparitia unor diverse tumori. Celulele corpului uman sunt afectate de radiatiile emise atat de telefoanele mobile, cat si de cuptoarele cu microunde. In urma expunerii prelungite la acestea, organismul poate dezvolta diverse tumori.

2. Tulburari de comportament. Pe langa stresul zilnic, radiatiile telefoanelor mobile pot provoca reactii ciudate, cum ar fi nervozitate, depresie.

3. Cataracta – poate fi un efect al efectelor termice ce pot aparea in urma discutiilor prelungite la telefon.

4. Scaderea imunitatii.

5. Riscul aparitiei diverselor forme de cancer. S-a ajuns la aceasta concluzie, cercetandu-se in principal efectele traiului indelungat in apropierea unei antene GSM. Se pare ca persoanele care se confrunta cu aceasta situatie, sunt de opt ori mai expusi in fata cancerului. Desi nu s-a putut face o legatura directa intre cancer si telefoanele mobile, tumorile temporale si occipitale pot fi mult mai frecvente in randurile vorbitorilor la telefonul mobile.

6. Dureri de cap ce pot aparea mult mai repede in cazul persoanelor cu sensibilitate electromagnetica. De asemenea, in cazul acestora multe dintre aceste efecte pot fi amplificate sau simtite mult mai acut decat ceilalti.

7. Migrene, stare de oboseala, amnezie, insomnie.

8. Boli dermatologice – nichelul ce se foloseste la fabricarea telefoanelor mobile agreseaza uneori pielea, aparand la nivelul fetei zone rosii, uscate sau inflamate.

9. Trebuie sa stii ca riscurile sunt de 3 ori mai mari la copii, deoarece acestia sunt mult mai sensibili.

Cum te poti proteja? Este de la sine inteles ca niciun producator de telefoane mobile nu va initia un studiu pe termen lung care sa infirme sau sa confirme aceste banuieli. Cu toate astea…sau pana atunci.. poti incepe chiar tu sa iei masuri impotriva unor astfel de reactii adverse. Si, cum stim ca renuntarea la telefonul mobil nu este o optiune, iata cateva dintre solutiile care iti pot proteja totusi sanatatea:

● Nu purta conversatii lungi la telefon. Rezuma-te in a comunica informatiile necesare si pastreaza detaliile pentru o intalnire fata in fata.

● Evita sa porti telefoanele mobile langa diverse parti ale corpului cum ar fi: inima, sold, splina, etc. Stim ca husele pentru telefon sunt considerate de multi utile, dar e mai bine ca locul telefonului sa fie totusi in geanta. Pentru a-l auzi nu trebuie sa il porti de gat sau in buzunarul de la piet. Este suficient sa dai volumul mai tare.

● Undele electromagnetice sunt mai crescute atunci cand semnalul este din ce in ce mai prost, asa ca evita sa porti conversatii in tren, la munte, sau oriunde altundeva exista riscul crescut de a avea un semnal scazut.

● Foloseste hands-free-ul. Un moft al anilor trecuti ce a devenit o necesitate astazi. Odata cu utilizarea handsfree-ului, distanta dintre antena si ureche va fi mai mare, iar intenstitata radiatiilor mai mica.